În perioada 22-24 mai 2025, la Timișoara, a avut loc Conferința Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar – „Sănătate pentru tine”, un eveniment de referință dedicat provocărilor actuale din domeniul sănătății publice din România. Conferința a reunit specialiști din sănătate publică, cadre universitare, reprezentanți ai autorităților și ai societății civile, într-un efort comun de a găsi soluții sustenabile și inovatoare pentru sistemul sanitar.
Obiectivul principal al conferinței a fost promovarea colaborării și a educației pentru sănătate ca prioritate națională. Au fost abordate teme esențiale precum: gestionarea crizelor sanitare, comportamentele de risc în rândul tinerilor, impactul schimbărilor climatice asupra sănătății publice, promovarea vaccinării și îngrijirea integrată a pacienților cu afecțiuni cronice.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a avut o prezență activă în cadrul evenimentului, contribuind cu multiple prezentări susținute de specialiștii din centrele regionale și din structurile naționale.
Prevenție și screening:
- Factori asociați cu participarea la screeningul pentru cancer de col uterin în România –
Vaccinare și sănătatea mamei și copilului
- Promovarea vaccinurilor din Calendarul Național de Vaccinare
- Importanța vaccinării pentru protejarea sănătății mamei și copilului
Educație pentru sănătate
- Școli care promovează sănătatea – un concept adaptat pentru România
- Evaluarea comportamentelor de risc la liceeni: studiul YRBSS
Managementul bolilor cronice
- Îngrijire integrată pentru pacienți cu diabet și insuficiență cardiac
Mediu și sănătate
- Determinarea câmpurilor electromagnetice din mediul de viață și muncă
- Riscuri climatice pentru sistemele de apă și impactul asupra sănătății publice
Proiecte și bune practici în sănătate publică
- Proiectul JACARDI – Implementarea în comuna Drăgești, județul Bihor
- Proiectul JA CIRCE – bune practici în medicina primară:
- JA CIRCE: diseminarea bunelor practici în medicina primară
- Cum asigurăm sustenabilitatea intervențiilor pilot în asistența primară
Felicitări tuturor colegilor și instituțiilor partenere pentru implicare și pentru contribuția la dezvoltarea unei viziuni moderne și sustenabile asupra sănătății publice în România!